Căutarea armoniei este, precum căutarea perfecțiunii, un mecanism de apărare foarte frecvent folosit.
Adeseori acestea vin la pachet. Ambele mecanisme îți apără partea vulnerabilă de teama exacerbată de a fi respins de ceilalți.
Oamenii care caută armonia ar dori să corespundă, pe cât posibil, tuturor așteptărilor semenilor lor.
În copilărie, au văzut că acesta este cel mai indicat drum pentru a obține atenție și recunoaștere.
Pentru a se adapta cât mai bine, “ doritorii de armonie” au învățat, încă de la o vârstă fragedă, să-și reprime dorințele și sentimentele.
O voință puternică stă în calea unei adaptări reușite.
Ei își reprimă din reflex emoții precum furia și agresivitatea, care i-ar putea conferi propriei voințe o incredibilă forță.
Sunt prudenți în caz de agresivitate.
La invadarea și afectarea spațiului personal, aceștia reacționează mai degrabă cu tristețe decât cu furie.
De aceea, oamenii cu acest mecanism de apărare sunt în pericol mai mare de a aluneca în depresii decât oamenii care se înfurie ușor.
În orice caz, sentimentele de furie ale oamenilor care urăsc agresivitatea nu se manifestă, ci se transformă într-un fel de furie rece, care duce la rezistență pasivă.
În loc să spună cu voce tare ce vor, se retrag răniți și ridică un zid în jurul lor.
Faptul că un om alege să se adapteze sau să opună rezistență nu depinde doar de experiențele din copilărie, ci și de felul lui înnăscut de a fi: prin urmare, oamenii cu o mare nevoie de armonie vin pe lume cu un temperament în mare măsură pașnic și sensibil, pe când copiii care se revoltă împotriva așteptărilor părintești aleg răzvrătirea, având un temperament mai degrabă impulsiv.
Cei care caută armonia au exersat atât de bine reprimarea propriilor dorințe, încât adesea nici ei nu știu ce vor.
Le e dificil să-și definească țelurile personale și să ia decizii.
În relațiile interumane, aceștia sunt foarte plăcuți și prietenoși, însă mecanismul lor de apărare poate să le împovăreze relațiile, uneori sau îi poate duce chiar la despărțire.
Dependenții de armonie se tem cumplit să nu obosească și, de aceea, fug de conflicte.
Adesea, nu spun sincer ceea ce simt, gândesc și vor – atunci când se tem că se vor confrunta cu o opoziție.
Partea vulnerabilă din tine percepe rapid partenerul de interacțiune ca fiind mare și superior.
Pornind de la această distorsiune perceptivă, asemenea oameni ajung să joace, adesea, rolul victimei: de teamă față de cel aparent mai puternic, i se subordonează acestuia de bunăvoie și fac lucrurile pe care, de fapt, nu vor să le facă.
Cel aparent mai puternic poate trece însă, în ochii lor, drept agresor.
Acest lucru se întâmplă deoarece, de cele mai multe ori, adultul din ei nu reflectează asupra faptului că proiecțiile părții rănite din ei, sunt cele care-l conduc la subordonarea benevolă.
În schimb, îi reproșează în sinea lor partenerului de interacțiune faptul că-i domină, în aparență.
Cu cât își face mai bine loc în ei sentimentul că nu sunt suficienți și sunt dominați de cealaltă persoană, cu atât vor fi mai înclinați să se retragă din fața acestor oameni, pentru a-și ocroti spațiul liber personal.
De regulă, cel care este aparent mai puternic, nu are nicio șansă de a interveni în acest proces, fiindcă acela care se ferește de conflict ar trebui să se dezvăluie, lucru care nu se întâmplă, din teama sa fundamentală de a nu fi respins.
Și astfel, apare un efect psihologic ce este adesea observabil: apărarea celui care este în aparență mai slab îl face pe cel mai puternic în aparență să acționeze exact așa cum a încercat să evite primul. Și în acest caz, îl respinge.
Acest fenomen se numește transformarea din victimă în agresor.
E imperios necesar să devii conștient că te străduiești din cale-afară să te descurci cu semenii tăi și să nu-i rănești.
Asta te face simpatic și demn de a fi iubit, ești un partener simpatic la munca în echipă, fiindcă adeseori te pui pe ultimul plan – pe tine și nevoile tale.
Partea rănită din interiorul tău vrea să rămână pe cât posibil ascunsă. De aceea, nimeni nu știe prea bine cum să te ia. Explică-i acelei părți din tine că se poate arată mai des.
Ea are voie să-și exprime dorințele și nevoile.
Prin asta, nu pierzi neapărat din simpatie, ci poți chiar să câștigi în plus, pentru că vei deveni, în ochii semenilor, mai ușor de înțeles și mai transparent.
Nu va mai trebui ca ei să se întrebe mereu ce se petrece în mintea ta.
Dă-ți seama de faptul că, pentru cei din jurul tău, e mai ușor să spui ceea ce vrei decât să te retragi și să te îmbufnezi.
Astfel, poți evita să devii, fără să vrei, din victimă, agresor.
E necesar să învățăm și să acceptăm și aceste părți din noi, pentru că mai apoi să le utilizăm în folosul nostru spre a fi ființe mai bune, care să-și găsească locul în lume și nu niște suflete îndurerare și chinuite.
Esti pregătit(ă) să lucrezi cu tine la asumarea adevăratei tale identități?
Vrei să-ți asumi chiar acum un proces de transformare?
O poți face prin intermediul Programului Vindecă adolescentul interior și acceptă-te așa cum ești!
