Negarea realităților neplăcute sau insuportabile reprezintă un mecanism de apărare fără de care abia dacă putem funcționa.
Negarea este mai degrabă un refuz de a accepta sau de a recunoaște realitatea așa cum este ea.
Noi nu suntem conștienți de acțiunile noastre decât după ce le-am comis.
Pe un anumit nivel noi credem minciunile care ni le spunem singuri.
În momentele de stres extrem, noi ne blocăm automat conștiința, în principal pe cea emoțională, dar uneori și pe cea intelectuală sau chiar fizică.
Noi avem în noi un mecanism înnăscut care filtrează și ascunde informațiile prea devastatoare de conștiința noastră, astfel încât să nu devenim copleșiți.
Această etapă este caracterizată de foarte multă anxietate și teamă.
Reacțiile tipice asociate cu negarea includ:
- Refuzul de a crede realitatea: “Nu, este imposibil!”
- Negarea sau minimalizarea importanței pierderii suferite: “Nu este mare lucru.”
- Negarea oricăror sentimente legate de pierderea suferită: “Nu-mi pasă!” sau
evitarea mentală: somnul, gândurile obsesive, comportamentele compulsive și menținerea într-o stare constantă de ocupație.
Este posibil să ne simțim detașați de noi înșine, iar reacțiile emoționale să fie inerte, inexistente sau inadecvate ( de pildă, să râdem atunci când ar trebui să plângem, sau să plângem atunci când ar trebui să fim fericiți.)
De asemenea senzația că “ înnebunim” este strâns legată de această etapă. Noi ne simțim nebuni deoarece ne mințim pe noi înșine, dar și pentru că acceptăm minciunile altor oameni.
Nimic nu ne face să ne simțim nebuni mai ușor decât faptul că suntem mințiți.
Acceptarea minciunilor ne perturbă însuși centrul ființei noastre.
Negarea este un mecanism conștient sau inconștient de autoapărare de care se folosesc toți oamenii pentru a evita, pentru a reduce sau pentru a preveni starea de anxietate atunci când se simt amenințați.
Negarea este mecanism de absorbție a șocurilor de către suflet.
Ea este o reacție instinctivă și naturală la durere, pierdere și schimbare.
Ne protejează și ne ferește de loviturile vieții, până când reușim să acumulăm alte resurse pentru a face față situației.
Partea cea mai profundă( instinctuală) a sinelui nostru cunoaște adevărul, dar noi încercăm să o facem să dispară, spunându-i:“Greșești!Taci din gură!”
Noi decidem în continuare că ceva fundamental nu este în regulă cu noi pentru că suntem suspicioși și ne etichetăm partea cea mai profundă a ființei noastre ( cea intuitivă) drept: nedemnă de încredere!
Noi reprimăm psihologic numai realități care generează în noi sentimente neplăcute, cum ar fi teama, tristețea sau neputința.
Acesta este și motivul pentru care oamenii care au avut o copilărie tristă și-o reamintesc incomplet.
În esență, reprimarea este “esența tuturor mecanismelor de apărare”, pentru că întreaga autoapărare se bazează, în fond, pe alungarea senzațiilor pe care nu vrem să le resimțim, respectiv perceperea celor pe care vrem să le resimțim.
Toate celelalte mecanisme de apărare, cum ar fi setea de putere și căutarea perfecțiunii, dorința de armonie sau sindromul salvatorului, stau, în cele din urmă, în slujba negării.
Când îmi reprim însă problemele, nu le pot prelucra, iar dacă le reprim un timp prea îndelungat, acest lucru poate duce la o acumulare a problemelor în fața cărora, la un moment dat, nu mai pot închide ochii.
Ai ajuns in acest punct al vietii tale?
Vrei să lucrezi cu tine pentru a face un salt în constiință și a trăi o viață liniștită și în armonie, fără dramele de care ești atașată?
Am pregătit pentru tine Programul Vindecă copilul interior si acceptă-te așa cum ești! pentru a putea să-ți depășești această etapă insuficient traită și integrată.
Lucrează cu tine pentru a ajunge la maturizarea psihică și emoțională și să devii un adult asumat, împlinit și multumit de viața ta.
