Dacă o persoană în rolul de victimă nu învață decât să-și denunțe călăul, ea va fi tentată să pornească în căutarea altui călău, dacă nu chiar să se întoarcă la cel dintâi, de îndată ce pericolul pare îndepărtat.
Asta pentru că, în viața de zi cu zi, principalul ei mijloc de protecție este să se refugieze în supunere.
Prin urmare, victima noastră trebuie să învețe să identifice acest rol aparte, apoi să se elibereze de sub dominația lui, daca vrea să aibă acces la acea parte din ea, care a rămas teafără și puternică, în ciuda supunerii.
Pentru că această situație să-i fie de vreun folos persoanei care a căzut victimă, este nevoie ca ea să înțeleagă și să devină conștientă de cât de puțin își îngăduie să acționeze în conformitate cu elanurile ei vitale, lăsând în seama altei autorități să decidă ce e acceptabil și ce nu.
E necesar ca ea să conștientizeze rolul pe care îl interpretează în această dinamică în doi.
Nu confundăm rolul asumat de un individ pentru a se proteja cu individul însuși.
În asemenea cazuri consolidarea stimei de sine este primordială.
Persoana în cauză trebuie îndrumată să inițieze un process de recondiționare a sentimentului propriei valori.
Ea trebuie ajutată să devină conștientă de înzestrările ei ascunse.
E nevoie să ajunga în contact cu acea parte redusă la minimum ( în funcție de nivelul la care persoana în cauza s-a identificat cu rolul său) care există întotdeauna în interiorul său.
